Vara românească are două sărbători care nu seamănă cu nimic altceva din calendarul de cadouri. Pe 24 iunie sunt Sânzienele, iar pe același 24 iunie, de câțiva ani buni, se marchează și Ziua Universală a Iei. Coincidența nu e întâmplătoare, iar suprapunerea lor creează o zi cu o încărcătură aparte: jumătate rit vechi, jumătate manifest cultural contemporan.
Nici una dintre ele nu e o sărbătoare comercială. Nu există presiunea de a cumpăra ceva, nu există reclame care să numere zilele rămase. Tocmai de aceea un gest făcut atunci se remarcă — pentru că nimeni nu îl aștepta.
Ce înseamnă, de fapt, Sânzienele
În tradiția populară, Sânzienele sunt sărbătoarea plantelor de leac și a puterii lor maxime, la solstițiu. Se culeg flori galbene, se împletesc cununi, se pun pe case și pe porți, iar în unele zone se aruncă peste acoperiș. Sunt și rituri legate de dragoste și de căsătorie, dar esența e legătura cu natura la apogeul verii.
Un cadou care rezonează cu ziua asta e, aproape întotdeauna, unul legat de plante și de lucruri făcute de mână:
- o cunună de flori uscate, care ține până iarna, spre deosebire de cea proaspătă;
- miere de la un apicultor local, de preferat una de tei sau de salcâm din recolta anului;
- ceaiuri și plante medicinale ambalate frumos, mai ales dacă vin de la un producător mic;
- uleiuri esențiale sau săpunuri artizanale cu sunătoare, lavandă, gălbenele;
- o plantă vie în ghiveci, dacă persoana are unde să o țină.
Ce nu se potrivește: obiectele electronice, orice are ambalaj strident, orice pare cumpărat dintr-un mall în grabă. Nu pentru că ar fi greșit în sine, ci pentru că sună fals lângă o sărbătoare care e în întregime despre lucruri crescute din pământ.
Ziua Iei și problema cadoului textil
Aici lucrurile devin mai delicate. Ia nu e o bluză. E un obiect cu reguli — de croi, de cusătură, de simbolistică zonală — iar diferența dintre o ie autentică și o imitație industrială e evidentă pentru oricine se pricepe cât de cât.
Dacă vrei să dăruiești o ie adevărată, ai de gestionat trei lucruri deodată: mărimea, zona etnografică și prețul, care pentru o piesă cusută integral manual pornește de la câteva sute bune de lei și urcă rapid. Cumpărată la nimereală, riști să dai un obiect care nu se potrivește și pe care persoana nu îl va purta niciodată.
Există alternative care păstrează spiritul zilei fără riscul mărimii:
- o cusătură tradițională înrămată — un motiv zonal, lucrat manual, care devine obiect de perete;
- o carte bună despre portul popular sau despre simbolistica motivelor;
- un accesoriu textil lucrat de mână: o maramă, o brățară cusută, o poșetă cu motive;
- un curs sau un atelier de cusut, pentru cineva care admiră ia și ar vrea să înțeleagă cum se face;
- o contribuție directă către un meșter, sub forma unei comenzi făcute împreună cu persoana respectivă, ca să aleagă ea croiul.
Cui dăruiești și cum eviți kitsch-ul
Destinatarul tipic al unui asemenea cadou nu e oricine. E cineva care are deja o legătură cu subiectul: bunica din satul unde s-au ținut cununile, mătușa care coase, prietena care postează în fiecare iunie fotografii în ie, ruda plecată din țară pentru care obiectul înseamnă acasă.
Pentru cei din ultima categorie, un cadou trimis de 24 iunie are un efect disproporționat față de valoarea lui. E printre puținele momente în care un pachet mic transmite mai mult decât un obiect scump. Din același motiv funcționează bine și o fotografie de familie prelucrată frumos — direcțiile din materialul despre cadourile personalizate cu poze de familie se potrivesc surprinzător de bine cu spiritul sărbătorii.
Linia dintre tradiție și kitsch e, totuși, subțire. Motivele populare imprimate pe căni, brelocuri sau șepci sunt de obicei de partea greșită a ei. Regula empirică e simplă: dacă obiectul ar fi putut exista acum o sută de ani în forma lui esențială, e în regulă; dacă e un suvenir cu un motiv lipit deasupra, nu e.
O sărbătoare de vară, cu ritmul verii
Un lucru care se uită des e că 24 iunie cade în plin sezon de vacanțe, iar oamenii sunt împrăștiați. Un cadou care presupune prezență fizică e mai greu de organizat decât în decembrie. Sărbătorile calde au ritmul lor, la fel ca 1 iunie, unde totul se întâmplă afară și în grabă.
De aceea, cea mai bună variantă e adesea cea mai simplă: florile galbene culese în drum, puse într-o cunună improvizată, împreună cu cineva. Nu costă nimic, nu cere planificare și e, întâmplător, exact ce se făcea în ziua aceea cu mult înainte să existe magazine.
